Se încarcă pagina ...
Aparitii in presa

Adina Buzatu a apelat la trucurile Soniei Rykiel: A băut sampanie inainte de prezentare

22.11.2011

ziarul LIBERTATEA

Luni seara, la Opera Națională București a avut loc Gala VIP Premiile Artelor Muzicale. Surpriza serii a constituit-o spectacolul de modă Trends by Adina Buzatu, tocmai de aceea stilista a fost copleșită de emoții și, pentru a le face față, a băut un pahar de șampanie înainte.

"Nu obișnuiesc să beau alcool în general, dar acum am vrut să fac asta, pentru a-mi înfrânge emoțiile. Din același motiv am învățat și modelele să bea un pahar cu șampanie, pentru că i-am simțit tensionați în așteptarea momentului în care vor urca pe scena Operei Naționale", a declarat Adina care a fost foarte încântată de eficiența acestui mic truc.

Ținute clasice din operă au fost reinterpretate în maniera personală și actuală de Adina Buzatu într-un mod cu totul inedit, care i-a cucerit pe atât de pretențioșii spectatori de operă.

"Am colaborat desăvârșit cu soliștii Operei Nationale, care m-au flatat cu deschiderea și bucuria cu care s-au alăturat acestui proiect. M-a onorat de asemenea încrederea pe care domnul director al Operei Naționale, Cătălin Arbore, mi-a arătat-o, anticipând că va fi un moment de excepție", a spus Adina Buzatu.