Se încarcă pagina ...
Aparitii in presa

Ce şi cum purtăm de Sărbători şi în 2011

20.12.2010

 Pe măsură ce ne apropiem de finalul anului, punem deoparte grijile şi proble­mele ce ne-au chinuit în ritm cotidian, pentru a face loc unei întrebări clasice cu prilejul Sărbătorilor: ce port eu la petrecerea de Revelion? E adevărat, mă­car o dată pe an ne stră­duim să arătăm cât mai bine ieşim din tipare, fiind totodată cât mai la modă. Poate n-ar fi rău ca în focul căutărilor şi pregătirilor să vă aduceţi aminte de faimoasa dilemă „Haina face pe om sau omul face haina?” Victimele modei vor răspunde întotdeauna că haina te transformă din cerşetor în prinţ, însă cu toţii ştim că de la elegant, trendy şi de bun gust până la penibil nu e decât un pas. Aşa că, dacă nu ştii cum să potriveşti hainele şi accesoriile, oricât de scumpe sau de firmă ar fi ele, rişti să te prezinţi la petrecere mai împo­po­ţo­nat decât pomul de Cră­ciun din casa gazdelor.

Fără îndoială, internetul este plin de sfaturi în privinţa a ce şi cum să purtăm de Sărbători sau în sezonul care urmează. Dar nu toate sunt şi potrivite, obligatorii sau adevărate. Să fii în pas cu moda „de afară”, dar să ţii pasul şi cu specificul românesc, „asortându-te” deopotrivă cu banii din potofel nu e un lucru tocmai uşor. Aşa că am cerut sfaturile unor specialişti în materie de modă şi de îngrijire, cu speranţa că acestea vă vor ajuta să luaţi deciziile potrivite pentru a vă transforma în senzaţia petrecerilor de sezon.

...

Să nu credeţi cumva că bărbaţii nu sunt şi ei chinuiţi de obsesiva întrebare „ce să port la petrecere?” Teoretic, opţiunile lor sunt mai puţine decât în cazul femeilor, dar imaginaţia şi bunul gust sunt cernute prin acelaşi filtru festiv. În primul rând, atenţie la locul în care veţi petrece, la anturaj şi la propria personalitate.

„Dacă eşti o persoană dinamică şi ai ales să petreci noaptea dintre ani într-un club, nu cred că te-ai simţi bine într-un smoking. Cu siguranţă însă nu vei avea probleme să porţi jacketa smoking în combinaţie cu jeans şi cămaşă. În acelaşi context, poţi combina pantalonul de smoking cu un tricou cu decolteul în V şi o vestă din stofă sau catifea”, îi sfătuieşte pe domni stilistul Adina Buzatu. Petrecerea are loc la un restaurant? Şi mai simplu! Poţi alege între elegantul smoking (cu condiţia ca restaurantul să nu fie unul rustic) şi aparent banalul costum negru sau bleumarin, care, corect accesorizat, este biletul câştigător. „Fii foarte atent la alegerea cămăşii, pentru că la un moment dat al serii cu siguranţă vei renunţa la sacou. Cămaşa trebuie să urmeze linia corpului, iar materialul să fie de calitate şi să aibă ţinută. Optează între papion sau cravată, în funcţie de aspectul tău fizic (ia în calcul forma feţei, înălţimea şi silueta). Fie papion, fie cravată, acestea trebuie să fie din mătase naturală, în culori potrivite personalităţii tale”, spune Adina Buzatu. Sfatul specialistului în privinţa cazului în care ţi-e teamă de o alegere nepotrivită este să porţi un costum negru, varianta cu care nu vei da niciodată greş şi care este cea mai permisivă în privinţa accesoriilor.

Şi dacă ai reuşit să fii senzaţia masculină a nopţii de Revelion, sigur vei vrea să ştii cum să te îmbraci în anul ce urmează. „Sezonul primăvară – vară 2011 se anunţă a fi plin de culoare. Acest lucru nu îţi dă libertatea de a exagera asortând culori vii din cap până în picioare. Este suficient să alegi un singur obiect, fie camaşă, fie pantalon, ca piesă vedetă. Echilibrul cromatic îl vei obţine prin alăturarea tonurilor neutre de bej-nisip, gri-piatră sau kaki. Un trend important îl constituie ţinutele aparent neglijente, cu aer de artist rebel. Acest look este obţinut prin piese cu aspect vintage, sacouri necăptuşite din jerseu de bumbac sau cămăşi lejere din batist”, afirmă stilistul. Nu uita de încălţăminte! Alege pantofi din piele patinată, din material textil sau – fiţa maximă! – mocasini din cauciuc trataţi special pentru a permite piciorului să respire. Vestimentaţia pentru serile petrecute în oraş? În continuare, se alătură piese clasice cu piese care urmează tendintele sezonului. „Spre exemplu, poartă un blazer cu nasturi metalici, o cămaşă cu gulere tari cu cravată, la care merge o pereche de pantaloni din bumbac fără dungă. Pentru un plus de originalitate alege o pereche de ciorapi coloraţi şi o batistă imprimată. Un lucru este clar şi pentru acest sezon – se poartă piesele din materiale naturale!”, atrage atenţia Adina Buzatu.