Balcanic, asa-i. Lupt foarte mult impotriva unor idei preconcepute, impamantenite. E mult mai simplu sa vinzi un produs si sa i-l dai omului cum vrea el: "Vrei pampon si moate, ia pampon si moate! La revedere, banii si du-te acasa!" - ceea ce se intampla in general. Nimeni nu sta sa tipicareasca pe cineva in ultimul detaliu. Si atunci, rezultatul este foarte urat.

 

 

Primavara asta as vrea sa sufar mai putin in materie de chici. Am cateodata o senzatie de greata. Am descoperit ca oamenii, cu cat nu au bani spun: "Dom'le, nu am bani si nu pot sa arat bine!", si cu cat au mai multi bani spun: "Am bani, pot sa arat bine!", cand de fapt arata chicios. In incercarea lor de a epata, devin niste papitoi. Am inceput cu tinerii insuratei.

 

 

Da. Pentru ca femeia are ego. Este obisnuita sa aiba grija de ea si vine si spune: "Eu stiu ce-mi sta bine! Vreau ceva sexy!" si tu ii spui sa optam pentru lucruri rafinate. Adica ceva care este sexy, dar nu este musai decoltat pana la buric, scurt pana la fund si mulat ca un salam Victoria. Ceva care sa curga pe tine. O femeie careia ii spui ca arata ca o cotofana, nu mai vorbeste cu tine in viata ei! Un barbat, in schimb, intelege.

 

 

Expansiva. O sa va spun partile negative intai. Am crescut cu un mare complex. Si anume ca eram umflata, dar umflata rau! Si cand eram mica sufeream din motivul acesta. De aceea tin foarte tare ca fetita mea sa se ingrijeasca. Eu abia la 18 ani am invatat sa ma ingrijesc, sa nu fac excese. Altfel eram un elev eminent. Am terminat cu 10 pe linie pana la liceu, cand am devenit un copil razvratit. Eram cel mai iubit copul de catre cadrele didactice, insa, recunosc acum si am recunoscut-o si dupa scoala, eram putin superficiala. Ma pierdeam foarte repede. Stiam cand o sa ma asculte si, atunci, eu luam 10 clar!

 

 

Da, mergeam foarte repede! Lucrez de la 15 ani. Primul meu job, neoficial, nu mi-e rusine, am spalat parbrize, in intersectie la scoala 52, la Iancului. Mama mea, director de liceu, tatal meu intr-o pozitie importanta. Pe atunci, unchiul meu - fost antrenor de gimnastica al echipei Barcelonei s-a intors din Spania si povestea cum copiii de conditie buna din Spania isi castiga banii. Vara fac ceva. Atunci, prin '91-'92, eu si cu prietena mea ne-am gandit sa spalam parbrize. Drept urmare, ne-am luat ustensilele necesare, iar taica-miu a innebunit! Aveam castiguri fabuloase. In doua ore castigam o mie de lei, in situatia in care mama castiga 5 mii de lei. Cand tata a vazut ca iau in serios lucrurile astea mi-a spus: "Ce nu-ti dau si nu ai acasa?", i-am spus ca imi doream doar sa am banii mei. Taica-miu m-a rasfatat toata viata. Pana la 10 ani m-a carat in carca.

Iar primul job oficial cand a fost?

 

Aveam 16 ani. Primul meu sef a fost un australian foarte deschis si haios. L-am distrat cand i-am zis: "Uite, caut un loc de munca. Angajati cumva?" Si el a zis: "Si, ce stii sa faci?", i-am zis ca vorbesc engleza. "Asa, si? Asta fac si eu!", (Rade) "Da, dar tu nu vorbesti romana!". Am lucrat aici trei ani, pana inainte de facultate.

Intre timp, m-am mutat de la liceul teoretic, la economic, fara sa spun alor mei nimic. Ganditi-va cum a fost pentru matusa mea, care era profesor in liceul economic, sa-i spuna o colega: "Am vazut-o pe nepoata-ta, dadea diferenta la noi!". Si matusa-mea a zis: "Ei, n-ai vazut tu bine, nu era ea!".

Mi-am trait adolescenta dupa ce am nascut.

 

 

Stiam ce vreau. Nu ma jucam cu copiii, nu ieseam in oras. Am fost rebela, in sensul in care nu am facut prostii. Pot sa spun ca nu am avut adolescenta in adevaratul sens al cuvantului. Nu-mi amintesc cum a fost cu primul iubit. Era un baiat care ma placea si imi lasa flori in banca, imi scria "te iubesc" pe caiet. N-am stat sa ma intreb daca il plac sau nu. Nu aveam timp sa ies cu el. Si atunci mi-am trait adolescenta de fapt dupa ce am nascut.

 

 

Am evoluat. Am reusit sa inteleg ca daca fac bine unui om, o fac pentru ca vreau eu. Si de fapt, nu pentru ca suntem altruisti, nu pentru ca ne dorim ca omul ala sa fie fericit, ci pentru ca ne facem pe noi fericiti. Eh, in momentul acela am inceput sa nu mai sufar.

 

 

Da, le-am trecut. Multe au fost. Multe! Din toate punctele de vedere. Unele pe plan personal, altele in business, pentru ca asociata pe care am avut-o imi era prietena foarte buna. Si lucrurile pe care le-a facut au fost foarte urate. Am pierdut enorm de multi bani, bani munciti. Eh, in momentul in care trecusem prin situatii pe plan personal foarte urate, m-am trezit cu un copil de mana si o casa, pe care mi-o cumparasem eu, din banii mei, la 18 ani. Dar in afara de asta nu aveam nimic. Pierdusem tot si eram singura. Nu stiam ce sa fac. Am sters cu buretele si am luat-o de la zero. Zero din ala cu gaura in mijloc, nu zero plin, sa zici ca mai aveai ceva. Nimic. Totul am pornit pe munca mea si cand aveam 18 ani mi-am cumparat o casa de 4 camere in piata Alba Iulia. Si ziceam atunci: "Ce fac eu cu patru camere?".

Si a aparut Sara...

 

Si imediat am avut ce sa fac cu patru camere. De-aia mi-am dorit sa am copilul. In momentul in care am ramas gravida, traiam o dragoste superba, eram fericita dar intotdeauna am constientizat ca ne nastem si murim singuri. Si nu poti sa te bazezi pe nimeni. Nici pe un barbat, nici pe parintii tai, nici pe nimeni altcineva. Si atunci am zis: "Daca vreau sa fiu mama, trebuie sa fiu sigura 100% ca pot sa-i ofer copilului acesta ce are nevoie!".

Si reusiti?

 

Sunt o mama buna, atenta la absolut tot ce tine de copilul meu. Incerc sa fiu langa ea cu sufletul. Fac tot posibilul sa o inteleg. Stiu ca nu va gandi niciodata ca mine. Stiu ca nu e normal sa imi fac o proiectie a mea in ea. Noi vorbim foarte casual una cu cealalta, in sensul in care daca eu ii spun ca vreau sa ii dau un pumn in cap, nu inseamna ca a cazut cerul. Dar stie ca m-a enervat si o bufneste rasul, dupa ce ii e teama pentru faptul ca m-am suparat. Si sufera. Se innegreste toata, ii pica ochii in pamant, ii dau lacrimile, ii tremura buza si sufera pentru ca m-a ranit. In al doilea rand, cea mai mare grija este sa incerc sa o cresc cu o educatie buna. Sa aprecieze banii, munca, valorile reale. Sa inteleaga de ce Mercedesul "nu-stiu-cui" nu este important, ci modul in care gandeste.

 

 

A fost un destin. Orice as fi facut, ma duceam acolo. Intotdeauna. Cand am lucrat in cazino, aveam un business langa, cu haine. O chestie gen bisnita.

 

 

Este un timp pentru orice. Inainte de a naste am avut un business cu fier vechi. Eram pe atunci unul dintre cei mai mari exploatatori de fier vechi. Un business specific si greu pentru o femeie in general, nu numai pentru o femeie gravida, cum eram eu. Mergeam gravida in 8 luni in port sa incarc vasul cu fier vechi si urcam cu burta la gura pe vapor. In ultima zi, inainte sa nasc, stiam ca am sa nasc la ora 12. Primul lucru - m-am dus repede, m-am epilat, aranjat, sa nu ajung pe masa asa; dupa care m-am dus la banca. Si uite-ma, cu burta la gura, de vorba cu fetele de la Bancorex. M-au intrebat cand nasc. Le-am zis ca mai am o ora! "Mai ai o ora pana ce?", "Mai am o ora pana nasc!". Nu au stiut ca nasc in ziua aia.

 

 

Au fost si de fiecare data am intrat in depresie. Dar am avut sansa sa ma reinventez. Reinventandu-ma, am petrecut timp cu mine. Intotdeauna intr-un moment difical am fost singura.

 

 

Exact. Zicala "un sut in fund, un pas inainte" e foarte inteleapta, dar si prost inteleasa. Multi zic ca "acum am luat un sut in fund si stau ca poate fac pasul". Pasul inainte il faci cu propriul tau picior. Ducand piciorul in fata si urcandu-l pe celalalt.

Cum ati reusit totusi sa faceti sa dispara durerea?

 

Te duci pana jos cu durerea aia. Pana in fundul putului. O arzi complet. Pentru ca altfel ramai cu resentimente. Ca si cu peretele plin de mucegai. Sapi, cureti tot, raschetezi si dai cu var. Degeaba dai cu var inainte, ca apar resentimentele.

 

 

De fiecare data a fost o persoana speciala, profunda. Am avut o relatie de ani de zile cu cineva care nu era roman de fapt. Un barbat frumos, sportiv, de succes. Tineam foarte mult unul la altul, Dar a fost o relatie casual, pentru ca amandoi constientizam ca nu aveam un viitor impreuna.

 

 

Sunt singura. Imi doresc sa imi gasesc pe cineva care sa ma fascineze. Persoana aceea cu care, in primul rand, sa pot avea dialog. Nu forma. Ci esenta, fondul. Caut o vibratie. Din pacate insa, barbatii pe care i-am intalnit si care ar fi corespuns, au o varsta mult inaintata. Caut substanta si nu cantitatea. Dar si faptul ca multi mi-au pus problema asta, si asa e: "cum ar trebui sa fie din punct de vedere financiar?". Material, mie nu-mi trebuie nimic. Daca e ceva pe lumea asta ce-mi doresc, imi pot cumpara. Mereu mi-am dorit lucruri pe care mi le pot permite.

 

 

Da, aici este. Pot fi inhibati si eu intotdeauna as putea sa am o umbra si sa zis: "Oare el ma iubeste pentru cine sunt sau ma iubeste pentru ceea ce ii pot oferi?".