Se încarcă pagina ...
Pontul saptamanii

Probeaza!

Regulile in moda sunt scrise sau nescrise, respectate si  nu prea, transmise cateodata de la tata la fiu. Indiferent cum vor fi ele adevarul suprem este dezvaluit de oglinda. Este plictisitor si fara sustinere sa folosesti la nesfarsit : eu nu ma vad imbracat asa! Probeaza! Aceasta este cea mai eficienta metoda pentru a afla adevarul. Conditii esentiale: masurile corecte ale hainelor pe care urmeaza sa le probezi si deschiderea catre ceva nou. Prejudecatile si teoriile auzite in familie pot fi demontate pe loc lasand loc unui suflu creativ, fresh.
Cu ani in urma nimeni nu ar fi conceput sa faca combinatii intre piese bleumarin si negre, maro si negru. Totul se baza pe contrast si nu este gresit dar poti obtine un efect surprinzator si prin alaturarea unor culori inchise. Tonurile acestora vor da tonul! Joaca-te cu nuante diferite de bleumarin si maro in alaturare cu negru. Un costum negru si o camasa de un albastru profund vor demonta prin eleganta orice idee preconceputa privind aceasta combinatie.
O pereche de pantaloni maro, intr-o nuanta tabac, vor arata neasteptat de bine purtati cu pantofi negri si camasa neagra. Deasemenea un sacou camel, piesa clasica, va dobandi o nota de modernitate prin alaturarea unor piese vestimentare negre precum pantaloni, maleta sau camasa.
O incercare nu costa nimic iar imaginea proiectata in oglinda ar putea sa iti transforme optica pentru totdeauna. Sunt combinatii cromatice, alaturari de piese si mixuri de printuri pe care le-ai respins fara motive concrete. Sfatul meu este acelasi : probeaza!