Vestimentația ideală în toamna 2024 – Ținute bărbați la modă, pentru noul sezon!
Tendințele în materie de vestimentație masculină pentru această toamnă
Toamna aceasta, tendințele se îndreaptă către stilul clasic cu un upgrade de accente contemporane. Îmbracă-te din cap până în picioare cu aceeași culoare. Alege ținute bărbați monocromatice, care sunt la mare căutare și generează un look elegant, classy, mai ales cele în tonuri de pământ precum camel, maro și kaki. Evident, poartă culorile și croielile care te avantajează, în funcție de forma ta fizică și de nuanța pielii!
Dacă preferi să porți un costum bărbătesc, ține cont de faptul că variantele slim fit nu mai sunt o opțiune la modă. Acestea au fost înlocuite de cele cu croială mai relaxată. Alege pantalonii largi, plisați, alături de blazere cu umerii moi, căzuți, care creează un echilibru fin între stilul formal și cel casual, oferindu-ți, în același timp, confort și un aspect ordonat. De asemenea, orice costum bărbătesc clasic, cu croială armonioasă, care urmează fidel linia corpului va fi în continuare foarte apreciate, mai ales în ținutele de birou.
Ținutele stratificate sunt funcționale și au un aer de originalitate. Poartă un trenci peste o jachetă la două rânduri de nasturi. În egală măsură, poți să asociezi diferite piese tricotate, precum un pulover subțire pe sub o jachetă tricotată groasă.
Maletele, cardiganele și puloverele lucrate în relief sunt extrem de apreciate în această toamnă. De altfel, țesăturile texturate clasice, precum catifeaua și materialul raiat, care aduc acel element tactil de old luxury classic, sunt folosite în multe colecții pentru pantaloni, jachete și accesorii.
În materie de imprimeuri, au revenit în forță carourile de inspirație britanică, în culori stinse sau în contraste puternice. Alege orice piesă în carouri, de la cămașă, sacou, pantaloni până la jachetă, și asociaz-o cu alte piese uni, în culori care se regăsesc în imprimeu. De asemenea, printurile abstracte, cele inspirate din natură și din zona urbană se regăsesc pe cămășile casual. Acestea adaugă personalitate în ținutele pentru bărbați.
Accesoriile se încadrează și ele în aceeași linie clasică, prin piese cheie din trecut, reinterpretate. Botinele Chelsea, variantele inspirate din ghetele de hiking și din cele de combat, sneakerșii cu aer vintage, în tonuri stinse sau neutre, sunt alegeri inspirate în noul sezon.
Ce noutăți avem, la ce să renunțăm și ce putem refolosi din garderoba de anul trecut
Cu siguranță trebuie să păstrezi trenciul, o piesă versatilă și cu un aer misterios, de preferat în clasicele culori bej, camel sau bleumarin, jacheta bomber din piele întoarsă, jacheta varsity, geaca de blugi, maleta în nuanțe închise, de toamnă, blazerul cu croială relaxată, sneakerșii cu aer minimalist, accesoriile din piele – genți mari, curele în ținute casual și bretele la costume business bărbați și în ținutele de seară.
Renunță la skinny jeans și la blugii cu aspect deteriorat și prespălat, la pantalonii slim fit, la tricourile cu logo-uri de-o șchioapă, culorile aprinse, neon și materialele lucioase, la joggers și trening.
Adaugă un plus de stil ținutelor tale prin câteva piese cheie pe care să le asociezi corect. Investește în tricotaje, precum pulovere, veste, cardigane, pe care să le suprapui. Folosește piese din materia raiat, catifea sau tweed pentru un look rafinat.
Ce cromatică este recomandată pentru costume business bărbați?
Chiar și în materie de culori se păstrează influența stilului clasic. Tonurile de pământ și nuanțele neutre sunt în continuare cele mai apreciate opțiuni de costum bărbătesc pentru vestimentația de birou. Alege un costum gri cărbune care emană profesionalism exacerbat sau unul bleumarin, pentru că îți oferă un look serios și este ușor de accesorizat. Atunci când vrei să ieși din tipare printr-un stil mai puțin convențional, optează pentru un costum olive, foarte sofisticat. De asemenea, un model într-o nuanță caldă de burgundy este o alegere mai puțin obișnuită, dar sigură. Iar dacă vrei să fii diferit și să ai, în același timp, o abordare clasică într-o ținută modernă, o noutate în colecția de costume business bărbați este cel în nuanța taupe închis, un ton desprins din familia de griuri calde.
Ce ar trebui să aleagă bărbații pentru o seară de gală, în această toamnă
Smochingul negru rămâne opțiunea rafinată de costum ceremonie pentru o seară de eveniment. Sau, optează pentru o variantă în nuanța midnight blue, cu un aer modern și mai sofisticat.
În continuare, ai la dispoziție alternativa de dinner jacket din stofă fină de lână sau din catifea, într-o nuanță de toamnă, precum mov prună, burgundy sau verde smarald, pe care o vei asocia cu pantalonii de smoching.
Cămașa albă, impecabilă, cu manșete franțuzești accentuează vestimentația formală. Adaugă butoni din onix negru sau sidef, pentru un plus de rafinament și, desigur, clasicul papion negru din mătase sau din catifea, dacă porți dinner jacket.
Completează ținuta cu pantofi Oxford, păstrând look-ul clasic de eveniment. Dacă ești mai nonconformist, alege o pereche de încălțări tip mules, din catifea, eventual cu broderie, asortați la dinner jacket, pentru un aer contemporan.
Recomandări pentru vestimentația masculină de zi cu zi, din această toamnă
Vestimentația în straturi este foarte stylish și extrem de funcțională, pentru că îți oferă posibilitatea să adaugi sau să renunți la piese, în funcție de capriciile vremii. De exemplu, poartă o maletă într-o culoare neutră, precum bej, gri cărbune sau olive, cu o cămașă hibrid tip overshirt într-o culoare sau imprimeu în contrast și o vestă matlasată, pentru mai mult confort termic și un accent de originalitate. Completează ținuta smart casual cu chinos și desert boots.
Sau creează-ți un look care descrie perfect toamna cu ajutorul unor piese în nuanțele și texturile sezonului, precum un pulover tricotat în relief, într-o nuanță de arămiu sau muștar, cu pantaloni din material raiat, un trenci și botine Chelsea maro.
Ce ar trebui să evite bărbații, în vestimentație, în această toamnă
Așa cum am menționat și mai devreme, blugii excesiv de prespălați și deteriorați, tricourile cu logo-uri evidente, culorile neon și texturile lucioase arată ridicol. Acestea sunt de evitat. De asemenea, pantofii cu platforme exagerate, croielile excesiv de largi, sau, în contrast, cele slim fit, imprimeurile cu dungi prea late sau cele paisley prea încărcate arată demodat.
Care sunt culorile potrivite și cum ar trebui să le asociem pentru a crea ținute bărbați armonioase?
În primul rând, trebuie să folosești asocieri de culori care se complimentează reciproc și care reflectă nuanțele toamnei. De exemplu, combină bleumarin cu olive sau cu arămiu, maro cu burgundy, gri cărbune cu camel sau muștar, bej cu maro. Sau mergi pe ecuații de trei nuanțe din aceeași familie, precum tonurile de pământ – kaki cu olive și maro.
De ce trebuie să ținem cont pentru crearea unei ținute masculine
În primul rând, atunci când vorbim de ținutele de toamnă, să optezi pentru straturi și să ai în vedere o piesă de bază, subțire și simplă, un strat de mijloc – de preferat, din gama de tricotaje apreciate în acest sezon, și o jachetă. Să alegi culori care se asortează ușor, în ton cu vremea de afară, precum nuanțele neutre stinse și cele de pământ. Să fii atent la modul în care asociezi texturile. De exemplu, asociază un pulover gros cu o pereche de pantaloni din lână fină. Să folosești doar un imprimeu în ținută, păstrând restul pieselor în culori uni, asortate. Și niciodată mai mult de 3 culori în ținută, la care se adaugă non-culorile alb, negru și nuanțele neutre de bej.
Ca o regulă generală, extrem de importantă în vestimentație în general: să fii atent la măsura potrivită. Nu purta niciodată haine prea largi sau prea strâmte!
Cum arată un outfit masculin perfect pentru o zi de toamnă
Maletă bej sau gri alături de pantaloni din lână, bleumarin sau gri cărbune, cu o croială dreaptă, curată, palton din lână, până deasupra genunchilor, într-o nuanță de gri cărbune sau camel, ghete Chelsea din piele neagră. Adaugă accesorii precum mănuși din piele și o geantă structurată, pentru un plus de stil!